Electrogrup dezvoltă, în premieră, o rețea 5G pe teritoriul Olandei

 In News

București, x noiembrie 2019 Electrogrup, companie membră a grupului E-INFRA, anunță că a demarat lucrările necesare dezvoltării unei rețele de telecomunicații 5G, pe teritoriul Olandei, țară ce ocupă o poziție de top în clasamentul Speedtest Global Index – locul 7 în lume la vitezele de Internet mobil, Iar proiectul se încadreaza intre primele initiative de dezvoltare de retele 5G la nivel european.

“Ne bucurăm să avem un rol activ în primele initiative de dezvoltare de proiecte 5G la nivel european. Una dintre cele mai complexe provocari pentru a putea activa oportunitatile deschise de noua tehnologie este, ca de obicei, infrastructura, prin specificul 5G care presupune instalarea unui număr mare de antene și echipamente în ariile de acoperire. Este necesară o foarte mare mobilizare de resurse, dar beneficiile, in special pentru economie, vor fi exponențial mai mari decat cele generate de anteriorul salt tehnologic, de la 3G la 4G. Proiectul din Olanda este primul dintr-o serie de alte dezvoltări similare pe care le vom porni, anul viitor, în Europa și suntem pregatiti de dezvoltarea rețelelor de acest tip și în România – avem un context local foarte favorabil să devenim campioni și la 5G”, declară Adrian Florea, CEO Electrogrup.

Proiectul din Olanda se va derula pe parcursul a doi ani – 2020 și 2021 și include instalarea de echipamente radio specifice 5G pe intreg teritoriul țării.

Electrogrup este unul dintre cei mai importanți constructori de infrastructură de telecomunicații din România, cu un portofoliu de peste 1.000 de instalări de site-uri de telefonie mobilă, peste 3.500 de proiecte de instalare de echipamente 2G, 3G, 4G și LTE și peste 15.000 km de fibră optică instalată în România și in alte state europene, precum Belgia și Irlanda.

Electrogrup continuă, astfel, strategia de a furniza și dezvolta servicii și infrastructură axate pe cele mai recente tehnologii în beneficiul populației, după ce, pe parcursul acestui an, și-a lansat și o divizie specială dedicată proiectelor Smart City & IoT, pentru care aplicarea noilor tehnologii 5G va fi unul dintre catalizatori.

5G este numele celei de-a cincea generații de tehnologie pentru rețelele celulare și este succesoarea tehnologiei 4G.

 

Start typing and press Enter to search