RASPUNSUL NOSTRU LA COVID-19

 In Stiri

Companiile din Grupul E-INFRA gestionează resurse critice pentru România în acest moment – infrastructură de telecomunicații, energetică, construcții de proiecte cu impact important în activitatea economică. Ne desfășurăm activitatea cu convingerea că infrastuctura modernă și de calitate ne oferă acces la o viață mai bună.

În această perioadă fără precedent pe care o traversăm, facem toate acestea în timp ce avem grijă de noi înșine și cei din jur, asigurându-ne că lucrăm în siguranță, oricând și oricât este necesar pentru a spriji eforturile de combatere a epidemiei.

În acestă perioadă, tot ceea ce facem este ghidat de trei principii de bază:

  • Protejarea sănătății și siguranței angajaților E-INFRA, dar și a clienților, partenerilor și a comunităților în care lucrăm
  • Asigurarea serviciilor de bază pentru funcționarea infrastructurilor critice pentru România
  • Sprijinirea comunităților și a celor care se află în primele linii ale acestei pandemii globale

 

PROTEJAREA SĂNĂTĂȚII ANGAJAȚILOR

 

Măsuri sporite de dezinfecție

Am instituit gradual măsuri de dezinfecție și igienă cuprinzătoare în toate sediile și punctele de lucru ale companiilor din Grup, dar și pe toate șantierele noastre. Toate sediile au fost echipate cu dezinfectant de mâini, dezinfectanți pentru suprafețe pe bază de clor sau alcool, măști și mănuși de protecție, și a fost stabilit un program strict de ingienizare a tuturor spațiilor comune.

Măsuri stricte de igienă personală

Comunicăm permanent intern măsurile de prevenție și igienă personală recomandate de autorități și asigurăm pentru angajații noștri toate produsele igienico-sanitare necesare pentru prevenție.

Opțiuni de telemuncă

Am implementat ca recomandare principală opțiunea de lucru de la domiciliu pentru toți angajații eligibili care desfășoară activități de tip suport și office și am informat permanent echipele în legatură cu toate drepturile și facilitățile guvernamentale valabile în această perioadă.

Călătorii și întâlniri

Am anulat toate călătoriile de business, dar ne desfășurăm în continuare întâlnirile și discuțiile cu partenerii, furnizorii și clienții la distanță și în spațiul virtual, prin aplicații  de comunicare.

Măsuri de izolare

Toti angajații care s-au întors din țările cu grad ridicat de risc sau au intrat în contact cu persoane aflate în acest context au intrat în auto-izolare la domiciliu pentru 14 zile imediat după întoarcere.

Echipamente și măsuri de protecție

Am luat masuri extinse de protecție pentru angajații a căror prezență este indispensabilă sau care nu pot lucra de la domiciliu. Timpul petrecut la birou a fost limitat și este permis doar în cazuri bine justificate și pentru activități care presupun urgență; accesul are durată limitată și este permis doar în ture pentru a diminua contactul între angajați. Asigurăm permanent pentru echipe consumabile și echipamente de protecție: săpun, dezinfectant pentru mâini, măști pentru față, mănuși din nytril/ latex; pentru echipele de intervenție adaugăm și combinezoane și ochelari de protecție.

INFO STATUS
Nu avem în prezent raportat niciun caz de îmbolnăvire în niciuna dintre companiile din Grupul E-INFRA.

 

ASIGURAREA SERVICIILOR DE BAZĂ PENTRU CLIENȚI ȘI COMUNITATE

 

Suntem mai alerți decât oricând pentru a asigura mentenanța și furnizarea în continuare către clienții noștri a serviciilor care să asigure condiții optime de funcționare pentru clienții finali, oameni și companii – de la infrastructura metropolitană pentru fibră optică Netcity și rețeaua națională de fibră optica Direct One până la rețelele de electricitate și gaze sau furnizarea de energie și gaze naturale de către Nova Power & Gas sau construcții civile care să asigure în continuare creștere economică. Comunitățile depind mai mult decât oricând infrastructurile de bază pentru a rămâne active și conectate.

 

 

 

SPRIJINIREA COMUNITĂȚII

 

Asigurăm suport pentru comunitate și sistemul medical in lupta acerbă contra Covid-19. Am donat 500.000 lei pentru a contribui la dotarea principalelor centre medicale din București și Cluj-Napoca care gestionează efectele pandemice din România.

Ne-am alaturat fără ezitare demersurilor initiate de Fundația Transilvania Leaders, MagiCamp și Crucea Roșie Română pentru achiziția rapidă de kit-uri de testare, echipamente de protecție pentru medici, dezinfectanți, precum și ventilatoare și videolaringoscoape. Materialele vor ajunge la Spitalul Victor Babeș și Institutul Matei Balș în București și Spitalul Clinic Județean de Urgență și Institutul Oncologic în Cluj-Napoca.

Ne încurajăm în același timp prietenii și partenerii să contribuie la acțiunile de susținere.

 

Acționăm #împreună, pentru mai multe șanse pentru sistemul medical din România!

Start typing and press Enter to search