Nova Power & Gas, companie din grupul E-INFRA, inaugureză o rețea de gaze naturale în Suceava, comuna Moara, după o investiție de 6 milioane de lei

 In Stiri

Suceava, 20 iunie 2020 Nova Power & Gas, companie membră a grupului E-INFRA, a inaugurat astăzi rețeaua de gaze din comuna Moara din Suceava. Proiectul face parte din strategia grupului E-INFRA de a contribui la dezvoltarea infrastructurii critice din România, prin investiții private în proiecte de utilitate publică.

„Distribuția de gaze de la Moara din Suceva se adaugă investițiilor grupului E-INFRA în infrastructura modernă a României, demonstrând că și noi putem avea investiții private în utilități publice. Cu doar 35% din localități racordate la rețele de gaze, față de 90% Ungaria și 55% Polonia, România trebuie să investească masiv în alimentarea cu gaze a consumatorilor casnici. Avantajele sunt multiple: protejarea pădurilor, confortul consumatorilor, atragerea de noi investitori, eficiența mai mare. Nova Power & Gas va continua să investească și în anii următori în noi concesiuni de gaz”, declară Teofil Mureșan, Președinte E-INFRA.

Lungimea totală a rețelelor de distribuție a gazelor naturale dezvoltate în comuna Moara, ce include și localitățile Moara Nica, Moara Carp și Bulai, este de 23 kilometri, iar rețeaua va racorda aproximativ 1.670 de consumatori casnici și agenți economici.

Investiția totală în proiect, care cuprinde întregirea conductei magistrale Bosanci-Moara, conducta de racord de înaltă presiune, stația de reglare măsurare-predare Moara și rețeaua locală de distribuție, a fost de 6 milioane lei.

Nova Power & Gas mai deține concesiuni de gaze în Câmpulung Moldovenesc, municipiul Vatra Dornei și comuna Sadova (Suceva), municipiul Huedin (Cluj) și municipiul Stei (Bihor).

Grupul E-INFRA mai deține o concesiune în București  pentru rețeaua metropolitană pentru fibră optică Netcity, alături de o rețea națională proprie de fibră optică și mai multe parcuri fotovoltaice.

Despre Nova Power & Gas

Companie românească, activă pe piața de energie electrică și gaze naturale încă din 2007, Nova Power & Gas răspunde nevoilor consumatorilor printr-o ofertă completă de servicii de energie electrică și gaze naturale în piața liberă.

Nova Power & Gas face parte din E-INFRA, grup de cinci companii active în domeniul infrastructurii de energie și telecomunicații, alături de Netcity Telecom, Direct One, Electrogrup și WESEE , cu peste 600 de angajați și o cifră de afaceri anuală de peste 100 milioane de euro. Mai multe informații sunt disponibile pe www.novapg.roși www.e-infra.ro.

 

Start typing and press Enter to search