Interviu cu Teofil Muresan, Fondator si Presedinte E-INFRA, cover story-ul Forbes de luna aceasta

Când vorbește, accentul și ritmul îi trădează imediat originile ardelene. În plus, discursul omului de afaceri Teofil Mureșan este la fel de structurat precum cel pe care îl avea în urmă cu mai bine de două decenii profesorul Teofil Mureșan de la Universitatea Tehnică din Cluj- Napoca. „Știi senzația aceea pe care o ai atunci când ai un copil mic și vin bunicii, părinții și toți prietenii să-l vadă și să-l țină în brațe? Ai o reținere în a-i lăsa să îl țină în brațe. Oare știu cum să facă asta? Oare l-au prins bine? În realitate știu să-l țină mai bine decât noi, deoarece este ceva instinctiv. Cam așa cred că este și problema antreprenorilor de a-și lăsa businessul în mâinile altora. Este o chestiune emoțională”, spune Teofil Mureșan, în timp ce gustă din cafea. Este dimineață, suntem la sediul din București al grupului înființat în urmă cu mai bine de două decenii de Teofil Mureșan și fratele său Simion, iar omul de afaceri a venit direct de la aeroport, cu prima cursă Cluj-Napoca-București.

„Prin renunțarea la funcțiile executive și implicarea din poziția de președinte al consiliului de administrație, am început să călătoresc mai mult. Încerc să înțeleg și businessurile de tehnologie mai bine și probabil că în curând o să particip la boarduri și în alte organizații, în firme internaționale”, spune Teofil Mureșan, care a finalizat în primăvara acestui an un program la Harvard Business School, OPM (Owner & President Management), destinat în special proprietarilor de afaceri. „Mai mult de 80% dintre cei care merg acolo dețin propria lor afacere și este un program foarte internațional. Focusul în acest program este mai mult pe cultură, organizație, guvernanță, antreprenoriat, fuziuni și achiziții, financiar. Sunt trei module, a câte trei săptămâni fiecare, în care stai în campus, iar materialele pentru pregătire le primești cu două luni înainte. Este foarte mult de citit; am făcut 128 de studii de companii în acei ani. Am început 178 de cursanți și am terminat 135, dintre care 8 erau cei care au început înaintea noastră, dar și-au amânat un an. Unii au fost excluși pe parcurs, iar alții au renunțat pentru că nu au făcut față. Este foarte greu, iar dacă nu citești materialele măcar o dată nu înțelegi mare lucru și poți ajunge să fii și exclus. În ultima lună, de exemplu, ajungi să citești din toate pozițiile”, glumește Teofil Mureșan, care recunoaște că a profitat de oportunitatea oferită de studiile făcute în Statele Unite pentru a deschide anul trecut, în luna noiembrie, o filială americană pentru grupul său de firme.

„Nu știu dacă pot spune că decizia a fost luată în urmă programului de la Harvard, dar a fost o oportunitate. După Harvard, principalul rezultat este pregătirea grupului. De aceea am făcut pasul în spate din executiv și îmi propun să fac mai mult muncă de board, de strategie. Am adus mulți oameni noi în organizație. Este cazul lui Daniel Farmache, actualul CEO al grupului E-INFRA, care anterior a făcut parte din divizia de investment banking a Citigroup din Londra, lucrând în cele mai mari IPO-uri și mandate M&A din Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa. Am adus la grup și oameni care au ocupat poziții de top management în mari corporații internaționale, precum Marius Ghica, Adina Calfa, Radu Panait și Olga Melihov și care au misiunea de a alinia cele 5 companii la o viziunea comună și orientate către obiective înalte.”

„Uitați-vă și la modelul firmei de mare succes care a devenit UiPath. Au început în România, dar și-au adus foarte mulți oameni pregătiți”, adaugă Mureșan și începe să enumere școlile de afaceri pe care le-au absolvit sau multinaționalele pentru care au lucrat unii dintre managerii actuali din cadrul grupului de firme E-INFRA. „Sunt mulți dintre ei la care nu a dispărut dorința de a se întoarce acasă. Doar că diferențele sunt încă foarte mari, în special cele de salariu. Nu cred că ne putem alinia cu salariile la nivelul celor din străinătate, dar chiar și așa, dacă am corela cu costurile vieții mai reduse de la noi, revenirea în țară ar putea fi interesantă pentru mulți oameni.”

Revenind la noua sa poziție în cadrul grupului, Teofil Mureșan recunoaște că îi lipsește într-o anumită măsură, adrenalina. „Da, îmi lipsește, dar încerc să mă lovesc peste degete, și să îi las să își facă treaba”, explică, plastic, fostul profesor. „Am avut ani de zile în care începeam la 7 dimineața și terminam la 8 seara și aveam convorbiri la telefon câte 5-7 ore pe zi. Uneori încă mai simt nevoia asta, mai și greșesc că mă implic mai mult decât ar trebui. Este ca orice altă dependență. Am stat, am analizat, m-am gândit bine și mi-am dat seama că la 30 de ani, când am început aventura aceasta antreprenorială (Electrogrup, prima firmă din grup a fost înființată în 1997, oferind inițial servicii de infrastructură energetică și de telecomunicații operatorilor de rețele energetice și de telefonie mobilă – n. red.), consideram că eu am mai multă energie față de alți manageri de companii de la vremea aceea, chiar dacă aceștia aveau o experiență mai mare decât mine. Nu vreau să fac aceeași greșeală ca managerii vremurilor respective și acesta a fost argumentul pentru care echipa noastră de management este acum dornică și este tânără”, consideră Teofil Mureșn, care declară că are încredere în decizia luată, dar pentru a vedea pe deplin roadele este nevoie de timp.

„Nu poate să producă efecte imediat, dar am încredere că se va face treabă și că vom crește susținut. Noi, ca grup de companii, urmărim două lucruri: să avem un constructor de infrastructură de orice tip de talie internațională, capabil să execute proiecte mari din România, și să dezvoltăm propria infrastructură, cum sunt proiectul Netcity, rețelele de gaze și parcurile fotovoltaice deținute prin Nova Power & Gas sau rețeaua națională de fibră optică a Direct One. Acum acoperim trei domenii: telecom, energie și construcții civile. Am obținut recent și licența de lucrări pe gaz, apoi vor urma probabil căile ferate și aeroporturile și colateral am dezvoltat o linie de business pentru proiecte smart city, unde ne propunem să devenim un jucător important. Deci o companie de construcție de infrastructură românească, dar aliniată la standarde de muncă, FCPA, H&S sau ABAC și de calitate de talie europeană. Acesta este modelul pe baza căruia vom lucra în România, în Europa, dar și în alte proiecte, cum este cel din Statele Unite.”

Studiile absolvite în Statele Unite nu au fost, însă, prima experiență educațională internațională de business pentru fostul profesor clujean. „Am făcut în urmă cu mai mulți ani la London Business School un program de un an, care se numea Sloan și se adresa mai mult oamenilor cu experiență în management decât proprietarilor de business, adică celor din zona de CEO, CFO, cu o medie de circa 10 ani de experiență în poziție. Așa că cei care participau la aceste cursuri aveau undeva la 35-55 de ani. Stai, practic, un an acolo și parcurgi materiile de la MBA, dar cu focus spre leadership și strategie.” Programul urmărea două lucruri, potrivit antreprenorului clujean: să actualizeze cunoștințele în toate materiile de bază studiind cazuri concrete (de succes sau dimpotrivă, de eșecuri) din companii mari și să creeze o rețea importantă de conexiuni personale. „Eu am fost în echipă de lucru cu un vicepreședinte de la Heineken, CEO-ul celei mai vechi firme de avocatură din Australia sau o doamnă de origine din Brazilia care lucra la conducerea Coca-Cola Mexic. Ce mi-a oferit cel mai mult acest program? Pe de o parte, mi-a dat curajul de a extinde compania în afara României, deoarece până în 2012 noi operam doar România. Foarte valoroase sunt și relațiile pe care le-am creat cu colegii, un exemplu fiind Alexandra Florea (absolventă de London Business School, care a fost membru independent al boardului E-INFRA, holding-ul sub care sunt reunite cele 5 companii din grup – n.red.).”

Discuția cu fostul profesor ajunge – cum altfel? – și la sistemul educațional din România. Teofil Mureșan insistă, pe parcursul discuției, pe tema școlilor de meserii. „Știm foarte bine că dacă trebuie să ne zugrăvim ceva acasă sau doar să ne schimbăm un robinet, avem nevoie de meseriași pricepuți. Același este și cazul companiilor, care își caută subcontractori de calitate. În SUA, au un proiect de anul trecut inițiat de către guvern pentru a revedea curricula școlilor profesionale pentru a găsi noile meserii pe care le cere tehnologia și pentru a crește eficiența muncii. La noi nu este făcută această actualizare de 30 de ani. În școlile de meserii de la noi, dacă ne ducem la sudură, copiii pierd vremea învățând să sudeze cu un aparat care nu se mai folosește de vreo 20 de ani. Iar cel mai grav este că școlile de meserii din România nu dau nicio garanție firmelor. Absolventul vine cu o foaie pe care scrie electrician, dulgher, fierar și atât”, afirmă Teofil Mureșan, care vine imediat și cu câteva modele de bune practici din Franța, Germania sau Marea Britanie. „Să luăm cazul meseriei de electrician în Marea Britanie. Sunt 5 nivele. Sunt predate lucruri elementare, apoi se face practică, se dă testul cu cronometrul, calitativ și cantitativ, apoi primești o diplomă pe care este trecut scorul tău, un element foarte important și relevant.” Potrivit lui Mureșan, școala de meserii oferă, prin acest calificativ, o garanție companiilor privind nivelul de pregătire al absolventului, iar în spatele acestor garanții stau chiar și asiguratorii, deoarece firma poate să vină și să își ceară banii înapoi dacă performanțele absolventului nu sunt la nivelul calificărilor. În plus, completează Teofil Mureșan, absolvenții au asigurat de la bun început un salariu minim mult mai ridicat, corelat cu performanțele și productivitatea lor și o stimă de sine care îl va ajuta să avanseze în carieră. „La noi, pe lângă curricula foarte învechită, care a rămas aproape neschimbată, focusul a fost pe academic. Școlile de meserii sunt situate de multe ori în spatele clădirilor principale ale liceelor, ca să nu fie văzute, iar profesorii pedepsiți sunt trimiși să predea acolo. În Marea Britanie, Lincoln College are o clădire chiar în centrul orașului și o bază materială de trei ori mai mare decât a Lincoln University.”