Netcity Telecom a reluat investiția privată în construcția rețelei de infrastructură de telecomunicații
Primăria Municipiului București și Netcity Telecom și-au propus ca lucrările la rețeaua edilitară de fibră optică, finanțată exclusiv de Netcity din fonduri private, să continue într-un ritm susținut în 2017 și în anii următori. Netcity estimează că până în 2020 investiția privată va crește cu peste 30 milioane de Euro, depășind la acel moment 70 milioane de Euro. Lungimea rețelei în următorii trei ani urmează astfel să se dubleze, la peste 1800 km, continuând ulterior să crească în fiecare an, în funcție de necesitățile Capitalei.
Reprezentanții Primăriei Capitalei și ai Netcity Telecom au agreat la începutul acestei veri necesitatea extinderii rețelei cu circa 150 km de rețea în 2017, fiind prioritizate zonele cu risc crescut de accidente din cauza situației improprii a cablurilor aeriene de telecomunicații. Astfel, Netcity a lansat în execuție încă din luna iulie noi tronsoane de rețea, iar lucrările aflate în desfășurare vor continua și în luna octombrie respectiv noiembrie. Celor 350 km de extindere a rețelei deja proiectați în 2017 li se vor adăuga alți 400 km de rețea pentru care etapa tehnologică de proiectare este estimată a se finaliza în luna martie 2018. Netcity estimează că investițiile realizate până în 2020 vor duce la dublarea veniturilor rezultate din redevența plătită de concesionarul Netcity Telecom către bugetul Primăriei Municipiului București, venituri ce vor ajunge la peste 2 milioane de euro pe an.
Extinderea rețelei va crește numărul de străzi pentru care cablurile aeriene de telecomunicații vor fi migrate în subteran, migrare care va contribui la îmbunătățirea aspectului urban și reducerea riscurilor de accidente cauzate de amplasarea ilegală și haotică a cablurilor pe stâlpi, în copaci sau între clădiri. De asemenea, investiția în rețeaua Netcity va asigura creșterea calității serviciilor de telecomunicații, a concurenței între operatorii de servicii telecom și a redevenței încasate de către municipalitate, asigurând totodată suportul de infrastructură pentru serviciile de tip Smart City.
În completare la lucrările aflate în curs de finalizare din zona Primăverii – Dorobanți – Kiseleff, noi zone cu situații critice au fost identificate pe traseele mijloacelor de transport în comun, pe artere cu numeroase rețele aeriene căzute pe trotuare sau mașini, amplasate pe stâlpi improvizați sau în pericol de prăbușire, rezultând astfel noi lucrări ce au fost planificate pentru acest an în perimetrul cartierelor Ghencea, Crângași, Giulești, Calea Călărași și Mircea Vulcănescu. Traficul auto nu va fi deviat sau perturbat. Netcity ia toate măsurile posibile pentru ca accesul pietonal să fie cât mai puțin afectat și face apel la înțelegerea locuitorilor pentru eventuale neplăceri cauzate de lucrările de construcție a rețelei.
Netcity Telecom este operatorul rețelei „Netcity”, fiind responsabil cu proiectarea, realizarea și operarea acesteia, în baza unui contract de concesiune semnat în anul 2008 cu Primăria Municipiului București pentru o perioadă de 49 de ani. Rețeaua-suport de infrastructură pentru fibră optică are în prezent o lungime de aproximativ 900 km, fiind pusă la dispoziția operatorilor de telecomunicații care oferă servicii pe teritoriul Municipiului București.