Netcity Telecom susține nevoia de predictibilitate a reglementărilor pentru încurajarea investițiilor private în infrastructura din Romania

 In Uncategorized @ro

(Bucuresti, 02/10/2018) Netcity Telecom a luat cunoștință de conținutul propunerii de proiect pentru reglementarea tarifelor serviciilor de acces la rețeaua metropolitană pentru fibră optică a Municipiului București, publicate de ANCOM pentru consultare publică.

Reprezentanții companiei vor analiza cu atenție în perioada următoare efectele acestei propuneri și se vor consulta cu reprezentanții Primariei Municipiului Bucuresti și ANCOM pentru a stabili în ce măsura termenii proiectului de Decizie interferează cu contractul de concesiune, aspect extrem de important în procesul de elaborare a Deciziei finale.

Reprezentanții Netcity Telecom își exprimă încrederea că perioada de consultări publice se va încheia cu o Decizie a ANCOM care să asigure continuarea dezvoltării viitoare a proiectului Netcity, asa cum a fost aprobat de catre Consiliul General al Municipiului București.

Conducerea Netcity Telecom dorește de asemenea să menționeze faptul că investiția în proiectul Netcity a fost și este în totalitate privată și se bazează pe tarifele și condițiile de acces la rețea deja reglementate prin Contractul de concesiune de lucrări publice, încheiat în parteneriat cu Autoritatea Contractantă, Municipiul București, și aprobat prin Hotărârea CGMB nr. 108 din anul 2008.

Managementul companiei consideră că investițiile în infrastructură sunt vitale pentru creșterea și dezvoltarea Bucureștiului, una dintre zonele metropolitane cu cea mai accelerată creștere din Uniunea Europeana. În consecință, orice decizie de modificare a cadrului de reglementare trebuie să ia în considerare nevoia de investiții în infrastructura din Romania, dar și aşteptările mediului de afaceri, care trebuie să își bazeze deciziile pe un cadru juridic și de reglementare predictibil, în interesul consumatorilor şi participanţilor la piaţă.

Despre Netcity Telecom

Compania Netcity Telecom a fost fondată în 2007 pentru construcția și operarea rețelei metropolitane pentru fibră optică a Municipiului București „Netcity”, cu scopul de a facilita migrarea cablurilor aeriene în subteran.

Proiectul Netcity aduce beneficii importante pentru București prin crearea unei rețele de telecomunicații subterane sigure, moderne și neutre, astfel încât cetățenii să primească servicii de telecomunicații la cele mai înalte standarde în domeniu. Pentru viitorul infrastructurii din București, pe lânga rezolvarea problemei din ce în ce mai apăsătoare pentru comunitate a stâlpilor supra-încărcați de cabluri, Netcity își propune  menținerea standardelor tehnice care pot atrage investiții în domeniul IT&C și care să poată asigura dezvoltarea unor soluții smart-city și IoT pentru creșterea calității vieții în Capitală.

Netcity Telecom face parte dintr-un grup de cinci companii active în domeniul infrastructurii de energie și telecomunicații, alături de Electrogrup SA,  Direct One SA, Nova Power & Gas SRL, precum și WESEE SRL, în care grupul are o deținere de 40%, grup reunit sub umbrela holding-ului Electrogrup Infrastructure.

Recent Posts

Leave a Comment

Start typing and press Enter to search