Cartea Valorilor “E” – Angajatul lunii martie

 In Newsletter

Povestea lui George Opriș

Angajatul lunii martie

in CARTEA VALORILOR “E”

”De cand am aflat de “Cartea Valorilor E”, primul om care mi-a venit in minte a fost George. M-am tot intrebat de ce am simtit asta?”

 

Deși este membru al echipei Electrogrup de mai puțin de 1 an și jumătate, aflându-se la primul job din cariera lui, George s-a făcut remarcat în rândul colegilor prin atitudinea pozitivă, implicarea cu succes în proiecte complexe, optimismul de care dă dovadă chiar și în situații dificile, abilitățile de negociere, capacitatea de analiză și de sinteză care îl ajută să ducă la bun sfârșit provocările din fiecare zi.

Asta pentru că George este un tânăr foarte ambițios, care pune suflet în tot ceea ce face și sare tot timpul în ajutor, chiar și din proprie inițiativă:

“Ca să-l caracterizăm pe George foarte pe scurt, nu îmi amintesc să fi existat vreo situație în care să refuze pe cineva, fie că a fost vorba despre activităț

ile din sfera strict profesională, fie că e vorba de ajutor acordat colegilor din alte departemente pentru rezolvarea diverselor probleme administrative.”

George este descris de colegi ca un om profesionist, pasionat și dedicat, în continuu proces de învățare și interesat de cum funcționează toate proiectele companiei, nu doar cele din zona juridică:

“George mi-a făcut o impresie bună încă de la început. Am decoperit în el un tânăr dornic să învețe, hotărât să crească profesional și extrem de dedicat. L-am văzut implicat și în proiectele imobiliare, ajutând echipa de proiect cu identificarea nevoilor și pregătirea documentelor necesare în relația cu autoritățile. Cel mai mult mi-a plăcut să îl văd interesat de aspecte tehnice din cadrul proiectelor pe care le gestionăm. Mă bucur să știu că avem în organizație tineri dornici să facă treabă bună!

George nu se remarcă doar prin latura profesionala, ci și prin cea umană, prin atitudinea mereu pozitiva, spiritul de echipă și felul în care este tot timpul disponibil să își ajute colegii, chiar dacă asta înseamnă eforturi în plus.

“George e un baiat simpatic, jovial, dispus mereu sa ajute si are o disponibilitate enorma de a rezolva probleme la care ar putea foarte usor sa zica “ne ocupam maine…”.

 George nu ezita să își ajute colegii nici atunci când trebuie să își rupă din timpul personal, în momente importante:

“Pe 7 martie, dupa ce a stat cu noi la birou până seara târziu să pregătim un contract important, l-am dus de la sediu direct la mall ca să cumpere, inainte de închidere un cadou de 8 martie.”

George este recunoscut chiar și de colegi din alte companii din grup cu care a colaborat:

“De când am aflat de “Cartea Valorilor E”, primul om care mi-a venit în minte a fost George. M-am tot intrebat de ce am simțit asta. Probabil pentru că George este prima persoană din Electrogrup cu care am interacționat imediat dupa angajare și am rămas plăcut impresionată înca de atunci de profesionalismul lui. Deși aparent timid, are o determinare deosebită, este prompt și atent la detalii și de cele mai multe ori perseverent în a găsi solutii și a atinge obiectivele.”

Din poveștile trimise de colegii lui, pentru George Electrogrup reprezintă mai mult decât un simplu job, el se implică și în activități în afara programului de lucru. În toamna anului 2018, George a participat alături de alți colegi la Crosul Companiilor organizat în Cluj, în primul rând pentru a fi și cu acea ocazie alături de echipă.

Povestea lui George reflectă multe dintre valorile interne ale companiei, dacă nu pe pe toate, valori și tipare de comportament care ne ajută să evoluam și să ne îndreptăm în fiecare zi mai mult spre a fi campioni!

George, îți mulțumim în numele tuturor, ne bucurăm și suntem onorați să te avem alături! Continuă să îti inspiri colegii!

 

Start typing and press Enter to search